
Fitness ca la Hollywood
Vrei o siluetă demnă de un star? Reginele covorului roşu îţi dezvăluie programul lor de antrenament cel mai eficient!
Cameron Diaz
Ce trebuie să faci pentru a avea o siluetă ca a simpaticei blondine? E simplu: surfing! „Lady Ha-Ha“, cum este poreclită Cameron la Hollywood, primeşte lecţii nu de la cei buni, ci de la cel mai bun: campionul mondial de surfing Kelly Slater. Dar lupta cu valurile nu este de-ajuns pentru a-i sculpta acel corp perfect. Actriţa respectă cu religiozitate regula celor 30 de minute de mişcare zilnică, la sala de fitness, unde combină exerciţiile cardiovasculare cu ridicările de greutăţi. „Trei zile pe săptămână, mă antrenez împreună cu un instructor de fitness. Sunt o persoană comodă şi am nevoie de cineva care să-mi spună ce să fac, altfel nu am voinţă“, declară aceasta.
Kate Hudson
Fata lui Goldie Hawn a ajuns la această formă de invidiat prin mişcări graţioase de dans. Desigur, actriţa are un avantaj: face piruete de când avea trei ani! Acum, Kate dansează „organizat“. „Iau lecţii cu un instructor, de mai multe ori pe săptămână.“ În plus, actriţa a urmat şi cursuri de dans la bară, foarte populare printre vedete precum Carmen Electra, Teri Hatcher sau Jerry Hall. Dar Kate nu se opreşte aici! Este şi o împătimită a joggingului pe plajă şi a plimbărilor cu bicicleta, având grijă ca antrenamentul ei zilnic să nu depăşească, totuşi, 45 de minute.
Reese Whiterspoon
După divorţul ei de Ryan Phillippe, din 2006, mulţi au fost surprinşi s-o vadă pe Reese strălucind pe covorul roşu, cu un trup supertonifiat. Cum a reuşit? I-am aflat secretul de la prieteni şi antrenori! Vedeta face în mod regulat plimbări pe munte, parcurgând pantele cu spatele, pentru a-şi lucra mai bine gambele. Alteori, face jogging, cu greutăţi de două kilograme fixate pe talie. Pentru o siluetă ca a frumoasei Reese, parcă merită chinul!
Heidi Klum
Oare cum a reuşit supermodelul german să apară în prezentările Victoria’s Secret imediat după ce a născut? Asul ei din mânecă este David Kirsch (foto), un adevărat guru al fitness-ului. Sau, mai bine zis, un „poliţist“, care are grijă ca Heidi să-şi urmeze şedinţa sănătoasă de sport. Nemţoaica respectă programul prescris de acesta, regula principală fiind ca, în fiecare zi, vedeta să facă mişcare timp de 90 de minute (chiar şi în mai multe reprize, în diferite momente ale zilei). Astfel, Heidi combină joggingul cu flotările şi cu genuflexiunile cu greutăţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu